De multe ori auzim faptul că igiena orala corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dentară. Ce presupune aceasta mai exact și de ce este atât de importantă? E suficient periajul dentar și utilizarea atei dentare? Trebuie să avem în vedere și vizitele periodice la cabinetul stomatologic pentru un control și o igienizare profesionala? De la periajul zilnic la controlul stomatologic și tratamentele profilactice, igiena orală joacă un rol esential în prevenirea apariției problemelor dentare și în menținerea unei danturi sănătoase și puternice.
Placa bacteriană este una dintre problemele dentare cele mai frecvente pe care le identificam la pacienții care vin la cabinetul nostru stomatologic din Ploiești. Aceasta poate fi cauzată de acumularea bacteriilor pe suprafața dinților și poate conduce la apariția cariilor dentare, a gingivitei și a altor probleme mult mai serioase. Pentru a preveni aceste afecțiuni, care implică tratamente costisitoare și de durată, este esențial să mențineți o igiena orala adecvată. Aceasta constă în mai mulți pași simpli pe care să îi urmăm:
- periajul dentar de două ori pe zi, cel puțin două minute
- utilizarea aței dentare
- utilizarea unui duș bucal
Acesta e un trio de bază care poate fi utilizat cu succes acasă. Necesită câteva minute pe zi din timpul dumneavoastră, dar face o diferență majoră în sănătatea dinților. Este, de asemenea, important să evitați sau să limitați pe cât posibil alimentele și băuturile acide, care pot deteriora smalțul dinților. La acestea, se adaugă și un control stomatologic o dată la 6 luni. Prin luarea acestor măsuri simple, puteți proteja dinții și gingiile de efectele negative ale plăcii bacteriene.
La Art White Dental Clinic punem prevenția pe primul loc. Credem că o dantură sănătoasă începe cu o rutină de igiena corectă, iar noi suntem aici pentru a oferi consiliere și tratamente preventive care să ajute la menținerea danturii în cea mai buna formă. Recomandăm pacienților două controale stomatologice pe an sau chiar mai des, în funcție de necesitățile fiecaruia, detartraje la 6 luni și periaj profesional. În timpul controlului, medicii noștri vor face un control amănunțit al danturii și vor lua măsuri de igienizare profesionala pentru a înlătura placa bacteriană și depunerile de tartru.
Igiena orala este esențială pentru sănătatea dentară. La Art White Dental Clinic puteți găsi consiliere și tratamente profilactice (detartraj, periaj, fluorizare, sigilare). Vă invitam să programați o vizită la cabinetul nostru stomatologic din Ploiești pentru un control și o igienizare profesionale, dar și pentru a învăța cum să vă îngrijiți corect dantura indiferent de vârstă.